Accident pe DN19, în județul Satu Mare. Un ucrainean a intrat cu vehiculul în parapet. Alcoolemie uriașă
Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare transmite că la data de 21 decembrie a.c, în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 19, între localitățile Păulian și Moftinul Mic.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un cetățean ucrainean, de 36 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, a intrat într-un parapet metalic, rezultând avarierea vehicului condus de către acesta.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În urma evenimentului rutier nu au fost înregistrate victime. În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ