Accident pe DN 19. O șoferiță a dat cu mașina peste un pieton
Accident rutier cu victimă pe Drumul Național 19, în zona localității Vama, au aflat reporterii PresaSM. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 18.40, atunci când un bărbat, în vârstă de 54 de ani, a încercat să treacă strada prin loc nepermis, fără să se asigure.
Bărbatul a fost lovit de o mașină, condusă regulamentar de către o femeie, în vârstă de 30 de ani.
La fața locului a fost solicitat un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la Serviciul Județean de Ambulanță, care după ce a stabilizat victima a transportat-o la spital în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, urmând să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.
