Accident mortal. Un sătmărean a fost lovit de mașină la Roma, în Italia
Un român, în vârstă de 36 de ani, și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut la Roma. Potrivit informațiilor PresaSM, este vorba despre un localnic din Tarna Mare. Autoritățile italiene precizează că bărbatul se afla, în calitate de pieton, pe una dintre arterele intens circulate ale capitalei când a fost lovit de o mașină.
Accidentul a avut loc pe 9 decembrie, în jurul orei 10 seara, titrează ziarele din Peninsulă. Cetățeanul român, în vârstă de 36 de ani, a încercat să traverseze, în calitate de pieton, autostrada, în zona Grande Raccordo Anulare, când a fost lovit de șoferul în vârstă de 25 de ani al unui automobil Smart.
Pietonul nu avea elemente reflectorizante când a încercat să traverseze una dintre benzile de circulație.
Șoferul de 25 de ani, localnic din Roma a fost cel care a alertat autoritățile și a încercat să acorde primul ajutor victimei. Conducătorul auto a fost testat pentru a vedea dacă nu a consumat alcool sau droguri înainte de a se urca la volan.
Potrivit informațiilor PresaSm, victima este un sătmărean. Italienii au solicitat ajutor din partea autoritățile române pentru contactarea familiei victimei.