Accident mortal pe calea ferată Satu Mare-Oradea. Un bărbat a decedat
Trenul InterRegio, care circula între Satu Mare – Oradea (pe relația Baia Mare – Viena), a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 78 de ani din Valea lui Mihai, titrează jurnaliștii eBihoreanul.
Accidentul a avut loc în această dimineață când polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor – Postul de Poliție T.F. Valea lui Mihai au fost sesizați în urma unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112 că, în jurul orei 10.30, pe raza localității bihorene Valea lui Mihai, trenul InterRegio care circula pe relația Baia Mare – Viena, a accidentat mortal un bărbat.
Polițiștii nu au precizat care au fost circumstanțele în care s-a produs decesul. De altfel, cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
„Polițiști din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cu exacitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, a mai transmis Poliția Bihor, potrivit jurnaliștilor de la eBihoreanul.