Accident mortal în județul Satu Mare. O șoferiță a dat cu mașina peste un pieton
Accident mortal în județul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 18.30, pe strada Principală din localitatea Marna Nouă, comuna Sanislău.
Concret, o tânără conducătoare auto, în vârstă de 26 de ani, a condus autoturismul marca Skoda, și l-a accidentat mortal pe un bărbat, în vârstă de 84 de ani, care în calitate de pieton se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers.
Potrivit informațiilor PresaSM, victima s-a angajat la un moment dat în traversarea străzii fără să se asigure corespunzător, prin loc nepermis. La fața locului au ajuns și echipaje medicale de prim-ajutor, care nu au mai putut face nimic pentru vârstnic.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Supusă testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că șoferița nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.