Accident mortal. Bărbat strivit de o mașină în județul Satu Mare
Poliţiştii Serviciului Rutier au fost solicitaţi să intervină astăzi, în jurul orei 03.40, la un eveniment rutier, între localitățile Rătești şi Şandra, soldat cu decesul unei persoane.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat de 48 ani, din Șandra conducând un autoturism pe DC104, a accidentat mortal un bărbat de 43 ani, din localitatea Pecica, județul Arad, care se găsea culcat pe partea carosabilă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.