Un accident de circulație spectaculos a avut loc ieri, în jurul orei 19.30, la ieșirea din municipiul Satu Mare spre Dorolț. Un sătmărean nu a păstrat distanța regulamentară față de o mașină aflată în fața sa și a tamponat-o. Este vorba despre o autospecială a Poliției de Frontieră, pe care a proiectat-o într-un copac de pe marginea drumului.
Din câte se pare, un polițist de frontieră și un civil au fost răniți. În schimb, sătmăreanul a fost prins de polițiști sub influența băuturilor alcoolice. Etilotestul a indicat o concentrație de 0,76 mg/litru în aerul expirat.
Ce spune Poliția: La data de 14.05.2016, ora 19,07, pe str. Aurel Vlaicu, din municipiul Satu Mare, a avut loc un eveniment rutier pe fondul nepăstrării distantei corespunzătoare în mers. La fața locului polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au stabilit faptul că Thomas F., de 42 ani, care conducea autoturismul marca VW nu a păstrat o distanță corespunzătoare față autovehiculul din fața sa, intrând in coliziune cu o autospecială aparținând poliței de frontieră, condusă regulamentar de Andrei C, de 42 ani. In urma evenimentului a rezultat rănirea ușoara a conducătorului autospecialei și a pasagerului aflat în autospecială. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, dar în cazul lui Thomas F., de 42 ani a rezultat o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur in aerul expirat. Totodată. celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.