Accident în parcarea Kaufland. Un șofer beat a lovit cu mașina un pieton, după o ceară cu soția
Un sătmărean s-a ales SĂPTĂMÂNA ACEASTA cu o pedeapsă de 11 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei după ce a lovit cu mașina, în stare de ebrietate, un pieton în parcarea supermarket-ului Kaufland, situat pe Bulevardul Henri Coandă din municipiul Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, accidentul s-a produs în data de 25.11.2022, iar sentința a fost dată în ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ. Concret, în jurul orei 18:45, sătmăreanul a mers cu mașina după soția lui, la Kaufland.
Însă, în autoturism, șoferul a avut o discuție în contradictoriu cu fiica si soţia sa și într-un moment de neatenţie nu a observat pietonul care se afla angajat în traversarea aleilor din parcarea magazinul alimentar, accidentându-l.
În acel moment, inculpatul a oprit, a coborât din autoturism și s-a îndreptat către persoana respectivă, întrebând-o dacă este bine și dacă dorește să o transporte la spital, însă aceasta i-a relatat că nu a pățit nimic și că nu dorește să meargă la spital.
O doamnă care se afla acolo a alertat autoritățile despre cele întâmplate iar la scurt timp la fața locului și-au făcut apariția un echipaj al poliției rutiere și un echipaj al ambulanței care a transportat-o pe persoana vătămată la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare pentru mai multe investigații.
Șoferul a avut o alcoolemie de 1,07 g/l alcool pur în sânge, dar a scăpat de acuzația de vătămare corporală din culpă, fiindcă pietonul nu a pățit nimic.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ