Accident în municipiul Satu Mare. Un copil a ajuns la spital. Șoferul vinovat era băut bine la volan

Un copil în vârstă de nouă ani a fost rănit în urma unui accident rutier petrecut pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare. Vinovat pentru incidentul rutier ar fi un șofer din Maramureș, care nu doar că n-a păstrat distanța regulamentară în mers, ci și s-a urcat bine băut la volan.
Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare informează că la data de 10 martie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat de 47 de ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea o autoutilitară, nu ar fi păstrat distanța suficientă în mers, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat de 41 de ani, din localitatea Hodod.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului auto de 47 de ani, fiind indicată o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din producerea evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 9 ani, pasager în autoturismul bărbatului de 41 de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
foto: arhiva/scop ilustrativ
