Accident în lanț în municipiul Satu Mare. O persoană a ajuns la Urgențe
Un tânăr, în vârstă de 23 ani, din Satu Mare, a condus autoturismul proprietate privată în municipiul Satu Mare, iar în intenția de a vira la stânga nu s-a asigurat corespunzător, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 28 ani, din comuna Lazuri, care se afla deja angajat în depășirea autoturismului.
Totul s-a întâmplat duminică, 12.02.2017, în jurul orei 12.10.
În urma impactului, autoturismul aflat în depășire a fost proiectat într-un alt autoturism parcat în afara părții carosabile, rezultând avarierea celor trei autoturisme.
O pasageră, în vârstă de 52 de ani, domiciliată în comuna Culciu, aflată într-unul din autoturisme a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.