Accident în județul Satu Mare. Sătmăreancă ajunsă la spital. Șoferul a intrat cu mașina într-un cap de pod

O sătmăreancă în vârstă de 70 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a izbit de un cap de pod. Totul s-a întâmplat ieri, la ieșirea din localitatea Hrip. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că totul s-a întâmplat după ce șoferul în vârstă de 63 de ani al mașinii a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat în coliziune cu capul de pod.
La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 193A în afara localității Hrip.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul neadaptării vitezei în curbă, un conducător auto de 63 de ani, din municipiul Satu Mare, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un cap de pod.
Din producerea evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei de 70 de ani, în calitate de pasageră, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
foto: arhivă
