Accident în județul Satu Mare. Pieton lovit de mașină
La data de 15 februarie a.c., polițiștii rutieri din Negrești Oaș au fost sesizați despre faptul că în localitatea Boinești a avut loc un eveniment rutier.
Din primele cercetări la fața locului polițiștii au constatat faptul că evenimentul s-a soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Un conducător auto, de 26 de ani, din Târșolț, deplasându-se din direcția Târșolț înspre Boinești a acroșat un bărbat, de 65 de ani, din Tarna Mare, care se afla în calitate de pieton pe partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Negrești Oaș, pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Satu Mare