Accident în județul Satu Mare. O femeie a ajuns la Urgență, un șofer a ajuns direct după gratii
Miercuri, 2 august a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Batarci. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani, din Turț, ar fi condus un autoturism în localitatea Batarci, iar într-o curbă la dreapta ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 38 de ani.
Din producerea evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 36 de ani, pasager în cel de-al doilea autoturism. Întrucât în momentul impactului, în autoturismul condus de către bărbatul de 50 de ani s-ar mai fi aflat un bărbat, de 39 de ani și nu s-ar fi putut stabili cu exactitate care dintre cei doi s-ar fi aflat la volan, s-a procedat la testarea amândurora cu aparatul etilotest, fiind indicate concentrația de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 50 de ani, respectiv 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 39 de ani.
Totodată, verificările efectuate au relevat faptul că bărbatul de 50 de ani nu ar poseda permis de conducere pentru nicio categorie. În urma administrării materialului probator, polițiștii au stabilit că, la momentul producerii evenimentului rutier, bărbatul de 50 de ani s-ar fi aflat la volanul autoturismului implicat. Față de acesta, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.