Accident în județul Satu Mare. Mopedist de 16 ani lovit de mașină
Duminică, 30 mai, în jurul orei 19.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la intersecția străzilor P. Sandor cu B-dul 25 Octombrie, din Carei.
În urma primelor verificări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie, de 54 de ani, din Carei, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr, de 16 ani din aceeași localitate, în urma căreia a rezultat accidentarea ușoară a conducătorului motociclului.
Ambele persoane implicate au fost testate cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.
Împrejurările comiterii evenimentului sunt cercetate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.