Accident în județ. O șoferiță a dat cu mașina peste un bărbat
Poliția Orașului Negrești Oaș a fost sesizată despre faptul că s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane, pe strada Pieții din localitatea Negrești Oaș. Totul s-a întâmplat vineri, 4.11.2016, în jurul orei 11.00.
Sosiți la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că un bărbat de 58 ani, din Certeze, care circula în calitate de pieton pe partea dreaptă a direcţiei de mers, a fost acroșat de un autoturism condus în aceeaşi direcţie, de o conducătoare auto, de 50 ani, din Trip.
În urma impactului, bărbatul din Certeze a fost rănit ușor şi transportat la Spitalul Negrești Oaș, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Ambilor participanţi la trafic li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
În cauză cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.