Un MORT și ȘASE persoane GRAV rănite la Satu Mare
Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat azi, 1 august 2016, pe drumul dintre Acâș și Supur, în județul Satu Mare. Accidentul a avut loc în jurul orei 17.00. Din câte se pare, șoferul microbuzului Opela Vivaro ar fi pierdut controlul autovehiculului și s-ar fi dat peste cap, oprindu-se într-un lan de porumb.
Din câte se pare, nu mai puțin de ȘASE persoane au suferit răni grave, iar UNA a MURIT. Persoana decedată este o FEMEIE, în vârstă de 48 de ani, din Zalău! O altă femeie este între viață și moarte, specialiștii de pe Unitatea de Terapie Intensivă Mobiclă a SMURD fac tot posibilul pentru a o salva.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Răducu Silaghi, a declarat că șoferul microbuzului, în vârstă de 44 de ani, a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar mașina s-a oprit într-un canal dintr-un lan de porumb.
Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. De asemenea, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
La fața locului au ajuns imediat TREI autospeciale ale Serviciului Județean de Ambulanță, trei echipaje SMURD ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, două autospeciale de descarcerare ale Pompierierilor, respectiv mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție.
Ce spune POLIȚIA: ”În data de 01.08.a.c., la ora 17.05, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a fost sesizat prin apel la SNAU 112, despre producerea unui accident rutier pe DN 19 A. La fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că un conducător auto de 44 de ani din municipiul Zalău, conducand pe direcția Satu Mare -Zalău un microbuz, în care se mai aflau 5 persoane, a pierdut într-o curbă controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Evenimentul s-a soldat cu decesul unei femei de 48 de ani din Zalău. Celelalte persoane, după descarcerarea efectuată de către echipajele SMURD prezente la fața locului, au fost transportate la Spitalul Județean Satu Mare pentru investigații și îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregului complex de împrejurări în care s-a produs evenimentul rutier”.
Un MORT și ȘASE persoane GRAV rănite la Satu Mare VIDEO