Accident grav. Tânăr lovit pe trecere de pietoni de o femeie
Un accident rutier cu urmări grave a avut loc în această seară, în jurul orei 20.14, în centrul comunei Apa. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că un tânăr, în vârstă de 19 ani, a fost lovit pe trecerea de pietoni de un autoturism marca Dacia Logan, condus de către o femeie, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Satu Mare.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că tânărul circula regulamentar. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de prim-ajutor ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, care după ce i-au dat victimei primul ajutor chiar la fața locului, au transpotat-o mai apoi la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Surse medicale au declarat pentru PresaSM.ro că tânărul prezintă politraumatisme la nivelul capului și al picioarelor, dar viața nu îi este pusă deocamdată în pericol.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut evenimentul. În cauză se va deschide, cel mai probabil, un dosar penal pentru vătmăre corporală din culpă. Supusă testării cu alcooltestul a reieșit că femeia nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Totuși, în cauză se vor preleva și probe de sânge pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.
IMPORTANT. Articolele de pe acest site sunt proprietatea cotidianului PresaSM.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, proprietarul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.