FOTO/VIDEO. Accident grav în Rătești. A intrat cu mașina într-o casă. Șoferul, încarcerat
Un grav accident de circulație s-a petrecut duminică seara, pe DN19, pe raza localității Rătești din județul Satu Mare. Potrivit primelor informații, un șofer în vârstă de circa 30 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-o casă. Norocul a făcut ca în momentul impactului proprietarii să nu fie acasă. Șoferul, găsit inconștient de echipajul ISU Satu Mare a fost transportat la spital.
Astăzi, la ora 21:55, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la un accident rutier, în localitatea Rătești.
La fața locului s-au deplasat 9 cadre militare cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
La locul intervenției a fost trimis și un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare.
Din primele informații, șoferul în vârstă de circa 30 de ani al unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit de pe partea carosabilă și a intrat cu mașina într-o casă.
În momentul impactului nu se afla nimeni în imobil, precizează salavatorii ajunși la locul accidentului.
Șoferul, aflat singur în autoturism, a fost găsit inconștient de echipajele de salvare.
„În momentul sosirii forțelor de intervenție victima era extrasă din autoturism, aceasta a fost preluată de echipajul medical SAJ pentru acordarea primului ajutor”, precizează cei de la ISU Satu Mare.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului rutier.
Știre în curs de actualizare…