Accident grav în județul Satu Mare. Coliziune frontală între un autoturism și un biciclist
Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 19:00, pe raza localității Petea. Din primele informații, un biciclist în vârstă de circa 54 de ani a fost grav rănit după ce a ajuns cu bicicleta pe contrasens și s-a lovit de un atomobil.
Un grav accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc vineri seara pe raza localității Petea. Potrivit informațiilor PresaSM, un bărbat în vârstă de circa 54 ani, se deplasa pe contrasens cu bicicleta, iar în condiții încă neclare, a ajuns pe partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un autoturism, aparent condus regulamentar, de un șofer în vârstă de circa 34 de ani.
Biciclistul a fost grav rănit în urma impactului.
Șoferul mașinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD cu ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă. Bărbatul a fost transportat la Uniatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri medicale.
Biciclistului i se vor preleva și probe biologice, având în vedere că nu a putut fi testat la locul accidentului.
Polițiștii cercetează circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.