Accident GRAV, cu victime, în județul Satu Mare! Un șofer s-a dat cu MAȘINA peste cap
Accident grav de circulație pe drumul județean care leagă Odoreul – Medieșul și Apa. Mai exact, la intersecția cu drumul care duce spre locaitatea Potău. Totul s-a întâmplat azi, 16 iulie. în jurul orei 18.30 și s-a lăsat cu mai multe persoane rănite.
Impactul dintre două autoturisme a fost atât de puternic încât o mașină a ajuns direct pe câmp, dar nu înainte de a se da de câteva ori peste cap. A doua mașină s-a oprit direct în șanțul de pe marginea drumului.
La locul accidentului au apărut mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, ale Inspectoratului Județean de Poliție și ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Potrivit martorilor, șoferul unui autoturism care circula din direcția Apa spre Băbășești ar fi pierdut controlul autovehiculului și s-ar fi oprit în câmp.
Șoferul celei de-a doua mașini, care venea din partea opusă, a încercat să evite impactul, dar a destabilizat mașina și a ajuns în șanț.
Polițiștii au închi circulația circa o jumătate de oră pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului.
Știre în curs de actualizare…