Accident foarte grav pe DN19. Un motociclist a rămas fără o mână după ce s-a lovit de o mașină
Un autoturism şi o motocicletă s-au izbit, duminică, pe Drumul Național 19 Oradea – Satu Mare, la ieşirea din localitatea Diosig spre Cadea, blocând traficul rutier în zonă. În urma impactului, motociclistul a rămas fără o mână şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului clinic judeţean Oradea, informează ebihoreanul.ro
În urma accidentului rutier, motociclistul, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 ani, a suferit răni grave, motiv pentru care, pentru salvarea victimei, la locul accidentului s-au deplasat de urgență pompierii militari ai Stației Săcueni, cu autospecială de primă intervenție și ambulanța SMURD a subunității, precum și echipajul de paramedici ai Detașamentului Marghita și echipajul de Terapie Intensivă al SMURD Bihor, cu medic de urgență.
Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportat la spital. În urma testării celor doi conducători de vehicule cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative.
„Motociclistul, care a suferit o amputaţie a unui membru superior, a fost preluat de ambulanţa de terapie intensivă mobilă şi este transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Oradea”, au comunicat şi reprezentanţii ISU Crişana.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ