Accident rutier foarte GRAV! Un bărbat a MURIT între Doba și Decebal
Un accident foarte grav de circulație a avut loc AZI, 10.10.2016, în jurul orei 20.00, pe Drumul Național 19, între localitățile Doba și Decebal. Din păcate, mai multe persoane au fost rănite.
Porivit unor surse judiciare, șoferul unui autoturism a încercat să evite un cal înhămat la o căruță, dar l-a lovit pe căruțaș, acesta fiind în stare foarte gravă. Potrivit unor martori oculari, șoferul mașinii care a acroșat căruțașul a lovit ulterior și o altă mașină.
”Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Doba, fiind în stare de ebrietate și circulând cu căruța între localitățile Doba și Decebal a fost grav rănit. Una dintre roțile atelajului s-a blocat din cauza mersului curbiliniu sub parapetul metalic de pe marginea drumului și căruțașul încercat să deblocheze atelajul hipo. Un șofer, în vârstă de 47 de ani, din comuna Urziceni, care venea din spate, a încercat să evite impactul cu calul, dar nu l-a observat pe căruțaș și l-a lovit. Din cauza manevrei de evitare, șoferul a ajuns cu mașina pe contrasens, unde s-a lovit de o mașină care circula din sens opus, condusă regulamentar de un șofer, în vârstă de 30 de ani, din comuna Doba”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, inspector Răducu Silaghi.
La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție, echipaje SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgențe, respectiv ale Serviciului Județean de Ambulanță.
UPDATE: Din nefericire, căruțașul a decedat la Unitatea de Primire Urgențe. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Șoferii celor două mașini au scăpat cu răni minore.Circulația în zonă a fost restricționată de mai bine de 30 de minute, formându-se cozi kilometrice.
Supuși probei cu etilotestul a rezultat că niciunul din șoferii celor două autovehicule nu a consumat băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumastanțele în care s-a produs accidentul.