Accident dubios cu 5 victime în Satu Mare! Poliția NU a fost anunțată. Victimă în portbagaj
Accident extrem de dubios în municipiul Satu Mare! Totul s-a întâmplat duminică, 10 octombrie, pe Drumul Botizului, în jurul orei 06.30, conform informațiilor PresaSM.
Concret, un bărbat, în vârstă de circa 40 de an, aflat la volanul unei mașini, a ieșit de pe un drum secundar fără să se asigure, iar șoferul unui microbuz, care transporta muncitori, nu a mai putut evita impactul.
În urma accidentului au rezultat cinci victime, dar niciunul dintre cei doi conducători auto nu a solicitat echipajele medicale de prim-ajutor, și cu atât mai puțin Poliția Rutieră.
De asemenea, după accident, cele cinci femei au fost preluate cu un autoturism. Mai mult, una dintre victime a fost pusă în portbagaj!
Aspect și mai grav, toate cele cinci femei au precizat pentru PresaSM că li s-a părut că șoferul vinovat ar fi fost în stare de ebrietate, fiind trădat de gesturi și de modul de exprimare.
Conform informațiilor PresaSM, toate cele cinci femei au fost rănite: C.I. – buză și dinți sparți, plus telefonul distrus, B.I. – mână și picior stâng afectate, S.M. – mâna și piciorul drept, V.M. – dureri pe toată partea dreaptă, L.E. – dureri pe partea dreaptă, zona toracică.
Potrivit legislației în vigoare, fiind vorba despre accident cu victime, în cauză ar trebui să se deschidă dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și neanunțarea organelor de poliție. Cât despre eventuala alcoolemie, șoferul vinovat a scăpat de această grijă. Fiind imposibil de confirmat/infirmat după o săptămână.
FOTO: google maps
Si voi de ce publicati dupa 6 zile?
View CommentSoferul nu a reactionat conform asteptarilor, dupa ce a scapat de belea.
Stati potoliti, sunt fotografii, femeiile au vorbit. Ce mai, ii va veni mintea la cap.
legea nu se aplică pt toți, unii sunt mai presus de lege , în cazul asta nici presa nu transmite , fiind partaj în elucidarea cazului misterios .
View Comment