Accident de muncă în județul Satu Mare. Bărbatul a căzut de pe scară. A ajuns la spital
La data de 9 august a.c., în jurul orelor 14.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești-Oaș au fost sesizați despre producerea unui accident de muncă, pe raza localității Certeze, județul Satu Mare.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Aceștia au identificat un bărbat, de 55 de ani, din județul Harghita, care, în timp ce efectua lucrări la o societate comercială situată în localitatea Certeze, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de pe o scară.
Întrucât, în urma evenimentului, bărbatul a acuzat dureri, acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
foto: Arhiva