Accident de muncă în județ. A alunecat la școală și a ajuns la UPU
La data de 5 august a.c., în jurul orelor 11.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au fost sesizați despre faptul că, un bărbat s-ar fi accidentat la locul de muncă, pe raza localității Turț, județul Satu Mare.
În urma efectuării de verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 55 de ani, domiciliat în localitatea Turț, ar fi alunecat și ar fi suferit leziuni la nivelul mâinii, în timp ce desfășura activități specifice de muncă în incinta unei unități de învățământ de pe raza localității.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare-Secția UPU, în vederea acordării de îngrijiri medicale, nefiindu-i pusă viața în primejdie.
În cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.