Accident cu cinci victime în județ. O femeie a intrat cu mașina într-un alt autovehicul
Accident rutier destul de serios în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în comuna Călinești-Oaș.
Surse judiciare au declarat că o femeie, în vârstă de 48 de ani, domiciliată în Coca, în timp ce conducea un autoturism nu ar fi acordat prioritate de trecere unei alte femei, în vârstă de 24 de ani, care se afla tot la volanul unei mașini, care circula regulamentar pe strada principală.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare și ale Serviciului Județean de Ambulanță, care a preluat cinci persoane rănite și le-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare la Spitalul Județean Satu Mare.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, iar în funcție de zilele de îngrijire medicală intraspitalicească se va deschide sau nu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În orice caz, șoferița vinovată va deveni pieton pentru următoarele luni.