La fel ca și în alte mari orașe din țară, la Satu Mare continuă protestele împotriva ordonanțelor emise de guvernul Grindeanu.
UPDATE: 18:45: Sătmărenii protestează mărșăluind pe străzile municipiului și intonând imnul României.
În jur de 5000 de protestatari sunt în București iar sute de alți români protestează în alte orașe din țară.
UPDATE: 18:40: Șoferii care i-au întâlnit în trafic pe protestatri au claxonat în semn de solidaritate.
UPDATE 18:30: Protestatarii s-au oprit în parcul din fața Muzeului Județean și i-au îndemnat și pe alți sătmăreni să li se alăture în marșul de protest.
Cei care au protestat la Satu Mare au scandat împotriva clasei politice.
UPDATE 18:20: Sătmărenii care protestează au pornit în marș spre Centrul Vechi al orașului scandând „România trezește-te!”
Proteste au loc în toate marile orașe ale țării. Potrivit primelor estimări, în jur de 1000 de persoane protestează în București. Miercuri seara, în jur de 200.000 de persoane au protestat în toată țara, 130.000 de protestatari au fost în Piața Victoriei din capitală.
UPDATE 18:00: În jur de 200 de protestatari au ajuns în fața sediului PSD din Satu Mare.
UPDATE 17:50: Protestatarii au pornit în marș spre sediul PSD, la fel ca și în serile anterioare.
UPDATE 17:30: Înarmați cu fluiere, vuvuzele și pancarte, sătmărenii își strigă nemulțumirea față de guvernul Grindeanu.
Ploaia nu a reușit să le strice planurile sătmărenilor, care s-au adunat azi în Pasajul Coposu pentru a treia zi consecutivă de proteste la Satu Mare. Oameni de toate vârstele au venit din nou cu pancarte prin care cer retragerea mult disputatei Ordonanțe de Urgență a Guvernului României.
Oamenii protestează pașnic la Satu Mare, la fel cum au făcut-o și în ultimele două zile.
De altfel, Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare a și ieșit azi cu un comunicat de presă prin care le-a mulțumit sătmărenilor pentru modul civilizat în care au înțeles să își exprime nemulțumirea.
La protest au participat persoane de toate vârstele, de la copii și tineri, până la persoane în vârstă. Printre ei și-au făcut apariția și câțiva politicieni, dar care au fost ignorați de cei prezenți.
Reamintim că zeci de persoane plecate din județul Satu Mare în căutarea unui trai mai bun în Marea Britanie nu au stat impasibili și au ieșit să protesteze la Londra, în fața Ambasadei României din Marea Britanie. Aceștia au dorit să își exprime solidaritatea cu românii care au protestat în țară.
De asemenea, peste o mie de persoane s-au adunat ieri să protesteze în centrul municipiului Satu Mare. A fost cel mai mare protest din acest an. Protestatarii au cerut demisia Guvernului și retragarea actelor normative emise marți seara de executiv.