A testat vigilența frontieriștilor sătmăreni. Un tânăr a vrut să plece în Germania cu pașaportul cumnatului
Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetățean român care a încercat să iasă ilegal din țară cu pașaportul cumnatului său.
În cursul acestei nopți, în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară, călătorind într-un microbuz înmatriculat România, un cetățean român care la controlul de frontieră a prezentat un pașaport emis de autoritățile române.
Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din România, la verificările efectuate, polițiștii de frontieră au observat că persoana care s-a prezentat la control este alta decât cea din pașaport.
Din primele verificări s-a constatat că în PTF Petea s-a prezentat un cetățean român în vârstă de 20 de ani, din județul Harghita.
Însă documentul de călătorie înmânat la control aparține cumnatului său.
Tânărul a declarat că dorea să ajungă în Germania pentru a munci, dar, la plecare, a constatat că documentul său este deteriorat.
De teamă că nu va putea ieși din țară cu propria carte de identitate, a luat cu împrumut pașaportul cumnatului său, document pe care l-a prezentat la controlul de frontieră de îndată ce a ajuns pe aliniamentul de control.
În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat și fals privind identitatea.