A scris peste cu pixul și a crezut că scapă. Sătmăreanca s-a ales cu dosar penal
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit la controlul de frontieră un certificat ITP având perioada de valabilitate modificată. O sătmăreancă este cercetată acum pentru fapta săvârșită.
În Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat joi, 20 iulie a.c., în jurul orei 16.30, pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din România, o femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Satu Mare. Aceasta conducea un autoturism Opel Vivaro, înmatriculat în România.
„Cu ocazia controlului pentru ieșirea din țară, colegii noștri au constatat că în certificatul ITP al autoturismului, la rubrica destinată înscrierii valabilității, au fost făcute modificări prin rescriere cu pixul peste folia de protecție”, precizează cei de la Poliția de Frontieră.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.