A murit una dintre cele mai îndrăgite profesoare din învățământul sătmărean
Doliu în luma învățământului din municipiul Satu Mare. Din nefericire, în urma unei lupte lungi și obositoare cu o boală necruțătoare, a trecut în lumea celor drepți una dintre cele mai iubite și apreciate profesoare din Satu Mare: Nora Topală
Nora Topală a predat istorie la Colegiul Tehnic Ion I. C. Brătianu, iar întregul corp profesoral i-a transmis un ultim mesaj.
”Cu regrete, lacrimi, sentimentul respectului și al recunoștinței ne luăm rămas bun de la doamna NORA TOPALĂ. Amintirea sa va lega încă mulți ani generații și generații de elevi, iar profesionalismul, devotamentul și dăruirea ei vor fi un model pentru noi, colegii”, au spus dascălii.
Pentru persoanele interesate, priveghiul va avea loc joi, de la ora 18.00, la Cimitirul Greco-Catolic de pe strada Botizului (vizavi de Gara de Nord). Slujba de înmormântare a fost programată pentru vineri, de la ora 13.00.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate.