A murit Helmut Duckadam, legendarul portar al echipei Steaua București
Helmut Duckadam, legendarul portar al echipei Steaua București, câștigător al Cupei Campionilor în 1986, a murit la vârsta de 65 de ani. Anunțul a fost făcut de fostul coleg al marelui portar, Marcel Pușcaș.
Duckadam rămâne în istorie ca „eroul de la Sevilla” datorită prestației extraordinare din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, disputată și câștigată împotriva Barcelonei, atunci când a apărut toate penalty-urile de departajare executate de catalani.