A lovit o sătmăreancă și a fugit de la locul accidentului. Polițiștii l-au identificat rapid
La data de 11.12.2019, în jurul orei 10:30, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost solicitați la un eveniment rutier, produs pe strada Ceahlăului din municipiul Satu Mare, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 30 de ani, din localitatea Potău, la efectuarea virajului la stânga pentru punerea în mișcare a unui autoturism care era staționat pe trotuar a acroșat o sătmăreancă de 52 de ani, care se deplasa pe trotuar în calitate de pieton.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul evenimentului fără încuviințarea poliției, fiind identificat ulterior de către organele de cercetare penală, în jurul orei 12.00.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.