A început renumărarea voturilor în județul Satu Mare. Semne mari de întrebare
A început renumărarea voturilor în județul Satu Mare. Astăzi, 29.11.2024, începând cu ora 09.00, Biroul Electoral Județean a stabilit procedura de lucru pentru a pune în aplicare Decizia BEC nr. 205D/28.11.2024. Astfel, începând cu ora 10,30, la sediul BEJ32SM – Instituția Prefectului Județul Satu Mare, demarează reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot valabil exprimate și a celor nule din toate cele 340 de secții de votare din județul Satu Mare.
Activitatea de reverificare și renumărare se desfășoară de către toți membrii BEJ32SM cu sprijinul personalului tehnic auxiliar din cadrul Autorității Electorale Permanente, Instituției Prefectului și Direcției Județene de Statistică Satu Mare.
Președinții, locțiitorii și membrii Birourilor Electorale ale celor 340 de secții de votare din județ NU participă la activitatea de reverificare și renumărare a voturilor.
În concret, un număr de 11 persoane din cadrul Biroului Electoral Județean Satu Mare vor avea de numărat 117.489 voturi valabil exprimate și 2810 voturi nule, care intră la reverificare și renumărare la nivelul județului Satu Mare. Practic, pâna duminica seara, cei 11 membri ai BEJ Satu Mare vor trebui să lucreze 10 ore pe zi, aproape fără pauză.
Renumărare voturilor va fi mult mai precară decât cea inițială, iar decizia Curții Constituționale a României de a cere acest lucru nu va asigura corectitudinea, ci mai degrabă „asigură faptul că vom avea erori mari în procesul pe care îl desfășurăm”, a explicat Sergiu Mișcoiu, profesor de Științe Politice, la Digi24.