A ieșit din Penitenciarul Satu Mare doar pentru a ajunge înapoi după gratii. Bărbatul a agresat o fetiță de 12 ani
Un bărbat în vârstă de 32 ani, eliberat în urmă cu câteva luni din Penitenciarul Satu Mare, a ajuns din nou după gratii după ce a agresat o fetiță de 12 ani, în fața scării unui bloc din Oradea. Agresorul a fost prins de tatăl fetiţei şi de vecini, care l-au imobilizat până la sosirea poliţiştilor, titrează eBihoreanul.
Bărbatul executase o pedeapsă cu închisoarea la Satu Mare, din cauza unor infracțiuni rutiere. Se liberase de câteva luni, când magistrații orădeni au decis plasarea sa din nou în arest, de această dată pentru că a agresat o fetiță de 12 ani.
Incidentul a fost anunţat prin numărul 112 duminică, la ora 18.35, şi s-a produs în faţa uşii de acces într-o scară de bloc din municipul Oradea. Fetiţa voia să intre în momentul în care a fost atacată, din spate, titrează jurnaliștii de la eBihoreanul.
„Inculpatul în vârstă de 32 ani a tras-o de haine şi a pipăit-o pe minoră, a prins-o de fund, cu intenţia de a o forţa să intre în scara blocului, însă a abandonat această acţiune, întrucât au intervenit mai multe persoane”, se arată în comunicatul procurorilor.
Oamenii auziseră strigătele fetiţei şi au intervenit, atacatorul fugind imediat. El a fost prins, însă, la intersecţia străzilor Oneştilor cu Cazaban, de tatăl fetiţei şi de orădeni din zonă, care l-au şi imobilizat până la sosirea poliţiştilor.
În fața procurorilor, bărbatul a încercat să se scuze spunând că a fost beat. Luat la întrebări cu privire la intenţia sa, dacă ar fi reuşit să o introducă pe fetiţă în scara blocului, individul a declarat „Ştiţi voi. Eram beat. Am băut”, potrivit comunicatului anchetatorilor.
Magistrații au decis arestarea preventivă a bărbatului. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.
a vrut să meargă la închisoare din nou.
View Comment