A distrus un stâlp și două indicatoare, apoi a mers la bar. Accident în județul Satu Mare
Polițiștii au fost sesizați să se deplaseze pe Drumul Național 1C, în localitatea Halmeu, unde a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma cercetărilor s-a stabilit că, într-o curbă la stânga, conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un stâlp de electricitate şi două indicatoare rutiere.
Conform informațiilor PresaSM, la faţa locului nu a fost identificat conducătorul auto, însă în baza informaţiilor obţinute, acesta a fost identificat la barul din localitatea Porumbeşti. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că nu posedă permis de conducere eliberat de autoritățile din România, dar figurează cu permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie.
Audioat de polițiști, individul a declarat verbal echipajului de poliție că el este conducătorul autoturismului și că a fost implicat într-un accident de circulație din care a rezultat avarierea autovehiculului și distrugerea unui stâlp de iluminat public.
Întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice, bărbatul a răspuns că a consumat alcool atât înainte de producerea evenimentului rutier, cât și după. Individul a fost condamnat ASTĂZI de către magistrații Judecătoriei Satu Mare la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. Și asta fiindcă individul avea antecedente penale.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ