A dat două spargeri și a ajuns în carantină. S-a ales și cu amendă și cu un dosar penal
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au identificat la data de 15 iunie a.c., un bărbat, de 47 de ani, din Carei, bănuit că în noaptea de 13/14 iunie a.c. ar fi comis o infracțiune de furt.
În fapt, susnumitul, în noaptea de 13/14 iunie a.c., ar fi pătruns prin spargerea unui geam în interiorul unei societăți comerciale din Carei, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximativ 1 000 de lei.
De asemenea, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii careieni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că același bărbat, la data de 14 iunie a.c., în jurul orelor 04.00, aflându-se în incinta unei stații peco din municipiul Carei, profitând de neatenția lucrătorilor ar fi sustras mai multe bunuri în valoare totală de 88 de lei.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că persoana în cauză avea de respectat măsura autoizolării la domiciliu, în perioada 05 – 18 iunie a.c., astfel că acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1 500 lei și a fost internat într-un centru de carantinare pe cheltuiala proprie.
În cazurile de furt prezentate cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Sursa: IPJ Satu Mare