A crescut numărul cazurilor de gripă. Peste 200 de persoane diagnosticate cu pneumonie
A crescut numărul cazurilor de gripă în județul Satu Mare. Peste două sute de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie în ultima săptămână, iar numărul celor care suferă de pe urma unor infecții respiratorii acute a trecut de 400, doar în ultimele opt zile.
Peste 400 de persoane au fost diagnosticate cu viroze, arată raportul săptămânal al celor de la Direcția de Sănătate Publică. Cei mai afectați sunt sătmărenii cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani.
Și numărul pneumoniilor este în creștere. Dacă la mijlocul lunii februarie au fost raportate 216 cazuri, la începutul lunii martie au fost înregistrate 231, cele mai multe la persoanele cu vârste de peste 65 de ani.
A crescut numărul cazurilor de gripă la Satu Mare
Potrivit raportării săptămânale făcute de Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, pentru perioada 25.02 – 03.03. 2019, au fost identificate un număr de 28 de cazuri, față de cele 24, în săptămâna precedentă. Cele mai multe cazuri au fost raportate la cei cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani, spun cei de la DSP.
La nivel național, epidemia de gripă a făcut 163 de victime. Ultima, un bărbat de 57 de ani din județul Cluj, confirmat cu virus gripal tip A și care avea condiții medicale preexistente. Medicii spun că bărbatul nu a fost vaccinat antigripal.
Ministerul Sănătății a făcut apel ca cei aflați în grupele de risc, femeile gravide, persoanele instituţionalizate, vârstnicii de peste 65 de ani şi persoanele care suferă de boli cronice să recurgă la vaccinarea antigripală. Un apel în acest sens a fost lansat și către medicii de familie, cei care se ocupă de imunizare.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în ţările dezvoltate, anual, se estimează că între 250.000–500.000 de decese sunt cauzate de gripă. Anual au loc 3-5 milioane de îmbolnăviri grave cauzate de epidemiile de gripă, tot doar în țările dezvoltate.
Cele mai multe decese cauzate se întâlnesc la populaţia din grupa de vârsta de peste 65 de ani.
Incidenţa epidemiei de gripă la nivel global afectează anual între 5-10% din populaţia adultă şi în jur de 20-30% dintre copii.