În această dimineață a început montarea unei perdele de lumini în zona centrală a municipiului Satu Mare. Pe lângă ghirlandele de beculețe care vor împodobi copacii ornamentali, sătmărenii care vor ajunge în Piața 25 Octombrie se vor putea bucura de o feerie de lumini.
Una dintre surprizele de care vor avea parte sătmărenii cu ocazia sărbătorilor de iarnă este perdeaua de lumini supendate care marți dimineața a și fost montată în zona centrală a municipiului. Decorul se anunță a fi unul impresionant, mai ales dacă ne uităm la celelalte orașe care deja au apelat la acest tip de instalație.
Cei de la Lights On, o inițiativă menită să aducă instalații artistice care au la bază lumina în spațiul public, au implementat concepte similare, iar efectul a fost unul spectaculos. Perdelele de lumini i-au cucerit rapid pe privitori, iar străzile astfel decorate, dar și copacii îmbrăcați în becuri suspendate au devenit pricipalele puncte de atracție.
O instalație similară a fost printre favoritele festivalului de lumini de anul trecut din Londra.
Pregătirile sunt în toi, mai ales că a mai rămas o săptămână și un pic până când, în mod oficial, se va aprinde iluminatul decorativ de Crăciun.
În săptămânile anterioare au fost montate instalațiile care vor ilumina festiv marile bulevarde. În parcul central a fost montat un tunel de lumini, iar copacii au fost îmbrăcați în ghirlande cu beculețe.
Iar autoritățile au anunțat că pregătesc și alte surprize pentru sătmăreni odată cu sărbătorile de iarnă.