După ce a abandonat ”Autostrada Codrului”, Tehnic Asist e somată să revină
Firma Tehnic Asist este obligată de instanțele de judecată să revină și să reia lucrările pe ”Autostrada Codrului”. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat pentru PresaSM că instituția pe care o reprezintă a fost obligată să acționeze în judecată Tehnic Asist pentru nerespectarea contractului, solicitând despăgubiri.
Tribunalul Botoșani a dat dreptate Consiliului Județean și le-a dispus celor de la Tehnic Asist să reia lucrările pe ”Autostrada Codrului”. Mai mult, președintele Consiliului Județean a și emis ordinul de reîncepe a lucrărilor.
În schimb, Tehnic Asist încearcă să tragă de timp și au contestat această decizie, tot în instanță, o soluție fiind așteptată pentru ziua de miercuri, 13.11.2019.
”Am dat în judecată Tehnic Asist pentru că nu au executat lucrările din contract și am câștigat. Am și emis ordinul de începere al lucrărilor. Ei ne-au cerut să se actualizeze prețurile, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este legal și nu se poate. Acum ei ne-au dat în judecată pentru că am refuzat să mărim prețurile”, a precizat Pataki Csaba, pentru PresaSM.
Președintele Consiliului Județean susține că din cauza lipsei de colaborare a celor de la Tehnic Asist s-au întârziar lucrările.
”Dacă ne anunțau din timp, am fi reluat procedurile și lucrările cu altă firma de cinci ori. Așa, am fost ținuți pe loc, iar oamenii sunt supărați, îi înțelegem, dar ei trebuie să știe adevărul. Cine este vinovatul. Noi doar am moștenit acest contract”, a mai precizat Pataki Csaba.
În concluzie, Pataki Csaba a precizat că – potrivit unei expertize comandate recent – singura soluție este refacerea lucrărilor cu un alt executant.
Reabilitarea Drumului Județean 193 A – cunoscut ca și Autostrada Codrului – Amați – Rușeni – Tătărești – Necopoi – Homorodu de Jos -Homorodu de Mijloc – Homorodu de Sus – Solduba – Hodișa – Socond – Rătești (DN 19A) – este una dintre cele mai ample lucrări din județul Satu Mare – începută și mai apoi sistată de către Tehnic Asist. În baza procesului de evaluare desfăşurat, prețul ofertat pentru execuția lucrării de modernizare era de 88.390.835,70 lei, inclusiv TVA, iar durata de execuție era de 36 luni.
Tehnic Asist, probabil firma care a câștigat cele mai multe lucrări în județul Satu Mare, a intrat în insolvență. Reporterii PresaSM au aflat că magistrații Tribunalului Botoșani au aprobat cererea de intrare în insolvență, depusă de administratorul Daniela Vlas în noiembrie 2018.