O profesoară a sunat la 112: Un elev s-a plâns că ar fi fost atacat cu un cuțit în Satu Mare
O profesoară de la Școala ”Avram Iancu” din Cartierul Micro 16, din municipiul Satu Mare, a sunat astăzi, în jurul orei 14.00, la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, solicitând sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție.
Potrivit informațiilor PresaSM, un elev, în vârstă de circa zece ani, a avut o dispută, pe strada din fața unității de învățământ, cu un alt copil, în vârstă de circa 12 ani. Elevul a fugit în incinta școlii, unde i-a povestit totul unui cadru didactic.
Polițiștii au ajuns de urgență la fața locului și i-au identificat pe cei doi copii. De asemenea, au fost identificați și părinții minorilor, fiind conduși la secție în vederea clarificării întregului complex de împrejurări.
Potrivit informațiilor PresaSM, polițiștii nu au găsit niciun cuțit asupra minorului. Cazul se află în cercetare.