Mii de credincioși au luat astăzi parte la sfințirea bisericii Mănăstirii ”Izvolul Tămăduirii” de la Măriuș. Considerată a fi Catedrala Țării Codrului, credincioșii i-au pus bazele acum circa trei decenii. Iar astăzi și-au văzut visul împlinit: s-a sfințit biserica, o clădire impresionantă.
Concret, duminică, 20 octombrie 2019 (a XXIII-a după Rusalii), Preasfințitul Părinte IUSTIN – Episcopul Maramureșului și Sătmarului – împreună cu Preasfințitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu vicar, a târnosit biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” Măriuș, din Protopopiatul Satu Mare.
Mănăstirea Măriuş a fost înfiinţată în 16 august 1992, la solicitarea credincioşilor din Măriuş, dar şi din împrejurimi, care au ţinut să ducă la îndeplinire angajamentul care l-au luat faţă de Dumnezeu în timpul celui de al doilea război mondial. Începutul vieţii monahale de la Măriuş a fost odată cu venirea a trei monahi de la Mănăstirea Rohia.
La început, la Măriuş s-a construit o bisericuţă de lemn, iar din anul 2000 s-a început şi construcţia bisericii mari, care a devenit peste ani o veritabilă catedrală în mijlocul pădurilor din Codrul de Sătmar, un punct de reper pentru toţi credincioşii din zonă şi nu numai.
Deputatul Octavian Petric – codrean în suflet și-n simțiri, unul dintre primii susținători ai ctitoririi lăcașului de cult – a declarat că această mănăstire este o veritabilă catedrală a Țării Codrului.
“Sunt fericit că am putut contribui la ceea ce Mănăstirea Măriuș a devenit azi, un bastion al ortodoxismului din Țara Codrului și un centru al credinței de nestrămutat a codrenilor de pretutindeni. Ca și reprezentant în Adunarea Național Bisericească și deputat, le mulțumesc tuturor celor care în cei 27 de ani de la punerea pietrei de temelie au contribuit la realizarea acestui vis al codrenilor”, a precizat deputatul Petric.
Credit foto: Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului
Cât de frumoasă era acea bisericuță de lemn! Se încadra perfect în acea zonă de pădure! Aceste ziduri nu arată decât megalomanie!
View CommentVis al codrenilor, spune deputatul. Greșit! Codrenii își doresc de zeci de ani drumuri bune, locuri de muncă, școli și grădinițe, medici la sate.
View Comment