FOTO/VIDEO. Cultură de cannabis, pe maul râului. Prelucrarea, în sufragerie
Pe malul râului Lăpuș niște maramureșeni și-au făcut o plantație outdoor de canabis. Mascații au descins astăzi la mai multe adrese, iar într-o sufragerie au găsit, întinse frumos pe ață, plantele aflate la uscat.
Procurorii DIICOT Maramureş împreună cu ofițerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a municipiului Baia Mare, la locuințele a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 36 de ani, suspectați de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu. Potrivit anchetatorilor, aceștia și-ar fi amenajat o cultură outdoor de canabis, pe malul râului Lăpuș.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada aprilie – octombrie 2019, inculpații au înființat două culturi outdoor de canabis pe malul râului Lăpuş, pe care le-au recoltat, materia rezultată fiind uscată, ambalată, iar ulterior comercializată către persoane din anturajul acestora”, spun anchetatorii.
Procesarea plantelor era făcută într-un apartament, mai spun procurorii.
„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilita faptul că, în noaptea de 11/12.10.2019 inculpații au procedat la recoltarea uneia dintre culturile de cannabis, transportând întreaga masă verde rezultată cu un autoturism împrumutat, ulterior depozitând plantele recoltate (inflorescenţe şi frunze) într-un apartament aparţinând unui membru din familia unuia dintre inculpați, care a facilitat activitatea de depozitare punând la dispoziţia acestora cheile imobilului respectiv, în deplină cunoștință de cauză”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 5 kilograme de substanţă vegetală (inflorescenţe şi frunze de cannabis), o instalaţie destinată cultivării plantelor de cannabis indoor, precum și mai multe dispozitive utilizate la mărunţirea substanţei vegetale.
La data de 16.10.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a celor 4 inculpați, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Da
View Comment