HARTĂ. Dezastrul de pe căile ferate. Satu Mare, „izolat” de Capitala țării
Un profesor, folosind chiar datele puse la dispoziție de CFR, a realizat o hartă care ilustează în cel mai clar mod cu putință problemele serioase pe care țara le are în materie de transport feroviar. Profesorul a mers și mai departe. A făcut și o ilustrare a ce ar însemna un transport eficient, după model japonez. Astfel, de la Satu Mare la București, cu trenul de mare viteză, s-ar putea ajunge în doar patru ore.
Un profesor, administrator al site-ului Geografilia.blogspot.com, a realizat o hartă, bazată pe Mersul ternurilor, care arată starea proastră a infrastructurii feroviare din țară. Practic, ilustrația arată cât de izolate față de Capitala țării sunt orașele din nord-vestul țării.
Din Satu Mare sau Maramureș, timpul necesar ajungerii cu trenul la București este de peste 15 ore, iar cu probleme similare se confruntă și călătorii din Bihor și Arad.
„Am realizat această hartă consultând site-ul mersultrenurilor pentru a surprinde un aspect deloc plăcut al rețelei feroviare din România. Izocronele sunt liniile care unesc punctele cu aceeași valoare temporală, durată sau frecvență (isos = egal; chronos = timp). În cazul de față ele unesc punctele atinse cu trenul, pornind din București, într-un interval de o oră, două, trei ș.a.m.d”, explică profesorul.
Profesorul a mers și mai departe și a făcut o simulare, bazată pe sistemul de trenuri de mare viteză din Japonia. Astfel, de la Satu Mare la București s-ar putea ajunge, cu trenul, în aproximativ patru ore.
„În medalion observați situația ipotetică a unei rețele feroviare ca în Japonia. Trenurile shinkansen ar străbate distanța București – Satu Mare în maximum patru ore”, spune profesorul.
Investiții în călătorii rapide, doar spre Budapesta
Spre deosebire de România, Ungaria a investit mult în ultimii ani în modernizarea infrastructurii feroviare. Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii a anunțat luna trecută licitația și pentru electrificarea liniei dintre Püspökladány și Oradea.
Chiar dacă și investițiile din Ungaria rămân sub performanțele japonezilor, autoritățile din țara vecină vor ca după finalizarea lucrărilor, pe ruta Budapesta-Oradea, trenurile să circule cu viteze de 160 de km/h.
Ungaria este doar una dintre țările care au încercat să profite din plin de banii europeni puși la dispoziție pentru modernizarea infrastructurii de transport feroviar. Majoritatea liniilor care duc spre Budapesta au intrat în reconstrucție, iar linia spre Oradea, au precizat autoritățile din Ungaria, este importantă pentru că ea face legătura cu regiunile din România. De la Oradea, trenul de mare viteză ar trebui să ajungă la Cluj, Brașov și București, cel puțin așa au spus autoritățile române în urma unor discuții cu omologii din țara vecină.
Până când investiții de amploare vor fi duse la bun sfârșit și de autoritățile din România, locuitorii din nordul și vestul țării rămân mai bine conectați la capitalele din țările vestice, decât la propria Capitală, atât pe linia ferată, cât și pe șosele.
Dezastrului de la cfr l-a inceput tatucu’ besescu, un escroc, si au continuat dupa el toti cei care i-au urmat. Aicea intra inclusiv o silaghi (ministru transporturilor =iertat de spaga) care nu a fost in stare sa continue refactia liniei cfr de inca 35 km (Medies-Baia-Mare), halal pilitician, asta a facut 1 gr. pentru oras, pentru judet. Ce a facut a facut pt el. Mai au buca el si toti ceilalti politicieni sa ne ceara sa ii votom? O P— IN GURA-le! Nu mergeti la vot, votati dejeaba, ca tot ei ies, si noi tot fraieri ramanem inca 30 de ani!
View Commentdupa marea unire , Romania a avut 3500 km de cai ferate ! din astea stiti cate au fost in Regat ? 147 km ! restul de 3353 km pe suprafata Ardealului ! ati primit pe degeaba …..nu ati fost in stare s-o intretineti , nu s-o construiti de la zero ! incapabililor ! in toti acesti ani doar va-ti folosit de ei , fara gram de investitii ! si c-am asta se intampla cu toate cladirile pe care ati pus mana , opincarilor ! de la castele si conace pe care le-ati folosit CAP uri , scoli , sanatorii , pana la primarii spitale , tot ! uitati-va in juru’ vost’ , nenorocitilor ! nici drumurile nu se carpesc cand sunt gata canci , ele se intretin !
View Comment