Două persoane, de 28 de ani, au suferit vătămări corporale în urma unui accidentului petrecut pe raza localității Vama. Potriv it polițiștilor, șoferul de 22 de ani a pierdut controlul volanului din cauza terenului accidentat.
La data de 29 septembrie, în jurul orei 16.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au fost sesizați despre faptul că pe raza localității Vama, a avut loc un eveniment rutier.
„În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din localitatea Vama, a condus un autoturism pe un drum nedeschis circulației publice, în zona Vizieri, din localitatea Vama, iar pe fondul terenului accidentat, autoturismul s-a răsturnat, cu acesta în auto aflându-se alte 3 persoane de 20, respectiv 28 de ani”, explică polițiștii sătmăreni.
În urma impactului, doi dintre pasageri, o femeie și un bărbat, de 28 de ani, au suferit vătămări corporale, bărbatul fiind mai grav accidentat a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean din Baia Mare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în cadrul căruia se efectuează investigații pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.