Legea pe care Poliția Locală și Primăria Satu Mare NU o respectă! MII de sătmăreni se pot ÎMBOLNĂVI oricând
Unele hotărâri ale Consiliului Local au caracter pur orientativ pentru cei care ar trebui să le pună în aplicare. Mai exact, Poliția Locală și onor Primăria Satu Mare.
Dacă lipsa lor de reacție nu ar avea efecte negative asupra celor din jur s-ar putea trece cu vederea. Dar când mii de persoane sunt în pericol, parcă nu mai putem da dovadă de aceiași delăsare.
Este vorba despre unele prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 33/03.03.2011 privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în domeniul edilitar-gospodăresc. Mai exact, despre obligația sătmărenilor de a distruge plantele cu efect alergen.
”Nedistrugerea buruienilor care pot cauza prejudicii asupra stării de sănătate a populaţiei şi în mod special a celor cu potenţial alergen (iarba pârloagelor – Ambrosia artemisiifolia). de pe spaţiile verzi din faţa imobilelor, curţilor, grădinilor, terenurilor arabile intravilane prin scoaterea rădăcinilor, smulgere sau cosire de către proprietarii sau deţinătorii imobilului, terenului se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. Cu ducere la îndeplinire se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare”, se arată în sursa citată.
Până în prezent nu s-a depus prea mult efort în această direcție, dar cozile de la ușile cabinetelor medicale sunt tot mai lungi.
Ambrosia artemisiifolia, denumită popular şi iarba pârloagelor, are un puternic efect alergen asupra populaţiei sensibile. Ambrosia este o plantă anuală, prezentă în grădini, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, respectiv în zonele lăsate în paragină cum sunt cele de pe marginea drumurilor şi a căilor ferate, în apropierea dărâmăturilor pe şantierele de construcţii, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, respectiv pe terenurile lipsite de vegetaţie şi prost întreţinute.