Zbor ciudat al unui avion de mici dimensiuni în zona localității Dara, în apropierea frontierei de stat a României cu Ungaria. Aparatul de zbor a survolat perimetrul de mai multe ori, stârnind interesul locuitorilor din zonă.
Oamenii susțin că o astfel de situație nu e tocmai una obișnuită în această zonă de frontieră. Unii localnici au anunțat și autoritățile, care au început să facă verificări în acest sens.
Din câte se pare, din avion s-ar putea împrăștia tratament antirabic pentru vulpi. Dar, deocamdată, încă nu se știe cu exactitate despre ce este vorba.