Cumul de infracțiuni pentru un tânăr sătmărean. Aventura de seară s-a terminat cu dosar penal
Polițiștii din Sălaj l-au tras pe dreapta pe tânărul șoferi din Satu Mare. Acesta nu avea permis, iar mașina pe care o conducea fusese radiată. În plus, nici plăcuțele de înmatriculare nu erau ale automobilului.
În noaptea de 23 spre 24 septembrie, la ora 1:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism, care circula pe Drumul Comunal 74, în localitatea Panic.
În câțiva metri, șoferul a oprit, a abandonat autoturismul și a fugit, dar a fost prins de polițiști în scurt timp și identificat în persoana unui tânăr de 28 de ani, din județul Satu Mare.
Tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
De asemenea, din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul este radiat din data de data de 21august 2019, iar plăcuțele pe care le avea motate aparțineu unui alt autovehicul.
A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.