Parlamentul privilegiaților: Aleșii românilor, CV-uri impresionante, pe hârtie
Studii în Drept și Științe Economice. Majoritatea parlamentarilor români au absolvit una dintre cele două “specializări”, iar pentru mulți, după mecanică, ecologie sau alte profesii, facultatea de Drept a venit doar ca bonus. Te întrebi atunci cum ajung atâtea legi la CCR, dar și contestat ulterior tocmai de cei care le-au propus.
Ce miră cel mai mult la aleși, e adevărat, nu doar la cei români, este că a fi senator sau deputat este, de fapt, o carieră. Pentru mulți dintre parlamentari nu vorbim despre un mandat sau două, ci de un job luat pe viață, de unde te pensionezi, bineînțeles, special. Iar dacă grija față de cetățenii statului a devenit prea multă pentru tine, ai norocul să poți lăsa funcția moștenire, din tată-n fiu sau, după caz, din tată-n fiică. Se poate face și cu schimbul.
Dacă te uiți pe CV-urile tinerilor politicieni, ceea ce iese în evidență, pe lângă extraordinara hărnicie, este că puțin dintre ei s-au confruntat cu principala problemă de care se lovesc tinerii … de pe stradă: cea a găsirii unui loc de muncă după absolvire. Pentru mulți dintre tinerii politicieni, odată terminată școala, uneori chiar doar liceul, urmează, nu de puține ori, în paralel cu facultatea, cu bursele în străinătate și altele, un loc de muncă la companii private, direct în funcții de conducere. Sunt tineri speciali, putem conchide, care jonglează nu doar orele la serviciu, ca manageri sau șefi de departamente, ci și orele de la facultăți, masterate , doctorate și cursuri de specializare în cele mai diverse domenii.
Cei care nu și-au găsit loc la privat, ajung, repede-repejor, angajați la instituțiile statului, în departamente, companii de stat, ba ajung chiar directori sau aleși locali, consilieri județenei, mult depinzând de cât de bine în partid sunt poziționați părinții. Cazurile deja celebre atât de la PNL, cât și de la PSD vin să confirme doar ceea ce se vede în CV-urile depuse online. Iar cum mulți vor să se mândrească cu activitatea profesională, politică și educațională, nu e greu de văzut cum s-au întâmplat pentru unii toate lucrurile fix deodată. Dar au avut și timp liber, cel puțin așa arată pozele pe Facebook.
Pentru cei trecuți de 40 de ani, lucrurile par să stea și mai rău. N-au mai profesat în domeniile lor de zeci de ani de zile. Mulți au devenit aleși locali, județenei și parlamentari, aproape imediat după Revoluție sau după perioada de tranziție. Experiența acumulată după facultate este, în multe cazuri, excluziv politică. Mai sunt și care s-au trezit și antreprenori, cu afaceri care ar merita privite mai îndeaproape.
Cu toate că pe CV se vede că aveau de lucru, senatorii și deputații au avut timp să își continue și studiile. Au început să termine noi facultăți, noi specializări, cursuri la Academii și Institute… pe Apărare, Siguranță Națională, Diplomație și alte asemenea domenii care solicită materia cenușie.
Unii parlamentari sunt adevărate forțe ale naturii, au făcut de toate. Studiile în Drept au fost urmate de unele în petrol și gaze, pentru ca mai apoi, educația să-i fie completată de cursuri în securitate națională și apoi, Diplomație. Așa sunt parlamentarii noștri, mai dotați decât am putea crede din modul în care scriu și comunică verbal.
Avem medici și stomatologi, dar pentru mulți anii ‘90 au fost ultimii în care au mai văzut un pacient. S-au profilat rapid pe funcțiile de conducere ale spitalelor din localitățile de domiciliu. Pare că postul de manager de spital e un precursor pentru cel de parlamentar, un fel de haltă și nu doar pentru cei cu anii de Medicină la activ.
Dar ceea ce străbate cel mai mult din CV-urile parlamentarilor este ideea de privilegiați ai sorții. Iar întrebarea rămâne, ce pot acești oameni, pentru care ziua de mâine și-a pierdut complet grija, ce pot ei să facă sau să înțeleagă din nevoile cetățenilor pe care îi reprezintă?
Editorial de Silvia Spanciu – editor PresaSM
Bine zis! Bine scris!
View Commentsingura calitate ca să ajungi ca ei este să fii obedient!!!!
View CommentFelicitări. Scurt și la subiect. Asta-i adevărul dar sper să nu aibă repercursiuni din această cauză.
View Comment