Sătmărenii vor avea acces mai rapid la servicii medicale de urgență. Baza pentru elicopterul SMURD care va deservi județele din nord-vestul țării a fost inagurată marți.
Baza de la Jibou a devenit operațională, după ani de zile în care nu a funcționat din pricina lipsei pistei de aterizare. Acum, cel de-al nouălea punct de operare aeromedical va intra în activitate și va deservi județele Cluj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi o parte din Bistriţa-Năsăud.
Investiția în heliportul de la Jibou se ridică la aproape 200.000 de lei.
La inaugurare au fost prezente și autoritățile din județele care vor fi deservite, dar și Raed Arafat, șeful IGSU.
Baza a fost deja doată cu hangare, camere de lucru pentru personalul medical, inclusiv facilitățile hoteliere (spații de dormit) pentru aceștia. Investiția a fost susținută și de Consilul Județean Sălaj.
„Așadar, printr-o investiție de aproape 1.650.000 lei realizată cu sprijinul Consiliului Județean și într-o abordare partenerială, de specialitate, cu reprezentanți ai Inspectoratului de aviație civilă și ai SMURD, au fost executate în incinta Secției de pompieri din Jibou, lucrările aferente hangarului pentru elicopterul SMURD (cu o zona de parcare de aproape 327 mp), a depozitului pentru medicamente și tehnică medicală dar și a spațiilor de serviciu (birouri și sală multifuncțională) și a celor pentru odihnă destinate personalului medical și a echipajelor de zbor, precum și asigurarea înălțimii culoarelor de zbor necesare, instalațiile de deservire a clădirilor fiind trecute prin subteran”, explică autoritățile din Sălaj care și-au asumat o parte din investiție.
Amplasarea bazei la Jibou a fost decisă ca urmare a ariei pe care eliopterul SMURD o va putea deservi, inclusiv până la granița cu Ungaria și Ucraina, precizau la începerea proiectului autoritățile.