Eliberat pentru bună purtare la Satu Mare, un deținut a recidivat pe bandă rulantă
După ce a fost pus pe liber în urma unei decizii a Judecătoriei Satu Mare, un orădean, în vârstă de 25 ani, a fost arestat preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile după ce, în ultimele săptămâni, a intrat în două imobile din Oradea de unde a furat scule, un cazan de ţuică dar şi alte bunuri, provocând o pagubă de peste 10.000 lei, potrivit BIHOREANUL.
Bărbatul a fost prins o zi mai devreme şi e acuzat că la sfârşitul lunii august a furat dintr-o casă un cazan din cupru pentru distilat băuturi spirtoase, răcitorul acestuia şi alte bunuri, cauzând o pagubă apreciată la 7.000 de lei, iar dintr-un alt imobil a luat diverse scule – o maşină de găurit, un flex, un aparat de sudură şi o drujbă – evaluate de proprietar la peste 3.000 de lei.
„Prejudiciul a fost recuperat parţial de poliţiştii orădeni”, se arată în comunicatul transmis, vineri, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, care a precizat că bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar ancheta în caz este continuată de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului Oradea, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul Oradea.
Hoţul, pe numele său Matei Mărcuţ, a ajuns astfel înapoi de unde a plecat în luna iunie, când a fost eliberat condiţionat după ce a ispăşit o parte din pedeapsa pe care a încasat-o pentru alte două furturi comise anul trecut.
De fapt, după cum a aflat BIHOREANUL, acesta a beneficiat până acum în patru rânduri de bunăvoinţa instanţelor de judecată care i-au dat drumul înainte să-şi ispăşească în întregime pedepsele pe care le-a încasat pentru aceleaşi gen de fapte.
„A dat dovezi temeinice de îndreptare, conştientizând scopul pedepsei”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Satu Mare din 27 iunie, în acest an, când instanţa i-a admis ultima cerere de eliberare condiţionată, soluţie care nu a mai fost contestată de procurori.
SURSA: ebihoreanul.ro